Când vorbim despre
blocuri, nu ne referim la un organ, o afecțiune sau un diagnostic anume. Este un termen generic care descrie o stare în care corpul și sistemul nervos continuă să reacționeze la experiențele din trecut ca și cum pericolul ar exista în continuare.
Astfel de blocaje se pot manifesta simultan la mai multe niveluri:
- contracții musculare cronice;
- restricționarea mobilității și a respirației;
- reacțiile de apărare obișnuite ale organismului;
- anxietate crescută sau reactivitate emoțională;
- senzația că o persoană este „blocată” în scenarii de viață care se repetă.
Este important să înțelegem că
trauma psihologică nu se stochează în interiorul mușchiului sau al fascii ca un fișier pe un hard disk. Știința modernă susține altceva: în urma unui stres intens, se pot modifica mecanismele de funcționare ale sistemului nervos, percepția pericolului, tonusul muscular, reglarea vegetativă și procesarea emoțiilor. Tocmai de aceea, chiar și după ani de zile, organismul poate reacționa automat cu tensiune, deși amenințarea reală nu mai există.
De exemplu, după o perioadă îndelungată de stres, o persoană poate observa că:
- umeri sau gâtul sunt mereu încordate;
- mi-e greu să inspir adânc;
- corpul parcă este mereu „strâns”;
- apare o senzație de constrângere interioară, fără un motiv evident.
Din punct de vedere neurobiologic, acest fenomen poate fi considerat rezultatul unei activări prelungite a mecanismelor de apărare ale organismului. În timpul evenimentelor traumatice, sistemul nervos trece în modul
„lovește”, „fugi” sau „rămâi nemișcat”. Dacă această reacție devine cronică, tonusul muscular crescut și starea de alertă pot persista mult mai mult decât evenimentul în sine.
În acest context, este important să se facă distincția între două noțiuni.
Clemă musculară — este o manifestare fizică a tonusului muscular crescut.
Bloc — un concept mai larg, care poate include simultan componente musculare, emoționale, comportamentale și neurofiziologice. Tocmai de aceea, o persoană poate înțelege o situație în mod rațional, dar poate continua să simtă frică, tensiune sau disconfort la nivel corporal.
Studiile arată, de asemenea, că traumele psihologice suferite sunt asociate, din punct de vedere statistic, cu o frecvență mai mare a simptomelor fizice funcționale — dureri cronice, sindromul intestinului iritabil, oboseală cronică, fibromialgie și alte afecțiuni. Acest lucru nu înseamnă că fiecare durere are o cauză psihologică, dar confirmă legătura strânsă dintre starea sistemului nervos și funcționarea organismului.
Tocmai de aceea, multe curente moderne de reabilitare și psihoterapie nu se bazează doar pe conversație, ci și pe restabilirea reglării normale a sistemului nervos, a respirației, a mișcărilor și a sensibilității corporale. Analizele sistematice arată că metodele orientate către corp pot constitui un complement util în tratamentul stărilor posttraumatice, deși eficacitatea tehnicilor concrete depinde de metoda utilizată și de calitatea studiilor.
Ce este important să înțelegemFolosim cuvântul
„bloc” ca termen convenabil pentru a descrie ansamblul reacțiilor de apărare ale organismului. Acesta este
nu este un diagnostic medical și nu o afirmație conform căreia emoțiile sunt, literalmente, „stocate în mușchi”. Mai degrabă, este vorba despre faptul că experiențele trecute pot continua să influențeze funcționarea sistemului nervos, tonusul muscular, respirația și reacțiile emoționale chiar și după ce situația în sine s-a încheiat de mult. Astăzi, această abordare este în concordanță cu concepțiile moderne din neurobiologie și psihologia traumei.